Transportul public din municipiul Iaşi în perioada stării de alertă
15.05.2020
Măsuri luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași în cadrul şedinţei din 15 mai, pentru prevenirea răspândirii pandemiei COVID-19 în municipiul Iași și reluarea treptată a activităților socio-economice odată cu începerea stării de alertă la nivel național:
Art. 1. Începând cu data de 18 mai 2020, activitatea de transport public se va relua la întreaga capacitate. SC Compania de Transport Public Local Iași va lua următoarele măsuri de siguranță:
(1) Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul.
(2) Numărul maxim de pasageri permis in fiecare mijloc de transport va fi limitat la numărul de locuri pe scaune, la care se adaugă un număr de locuri în picioare în măsura în care este păstrată o distanță de minim un metru și jumătate între călători. În acest scop pe podeaua mijlocului de transport vor fi lipite autocolante cu indicații privind distanța socială.
(3) Se va asigura maximizarea ratei de ventilație a sistemului de aer condiționat (fără recircularea aerului din interior), iar la mijloacele de transport care nu sunt prevăzute cu instalație de aer condiționat se vor menține ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în funcțiune.
(4) Se vor face în mod obligatoriu curățenia și dezinfecția vehiculului înainte de intrarea în traseu, precum și ulterior, pe tot parcursul zilei, la începutul și la finalul cursei, la capetele de linie, cât si la sfârșitul zilei în garaj / depou. Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a coronavirusului. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.
(5) Prin stațiile de difuzare din cadrul mijloacelor de transport, acolo unde acestea există, se vor comunica permanent informații cu privire la măsurile de prevenire a pandemiei COVID–19, precum și prin intermediul afișelor și prin clipuri multimedia.
(6) Conducătorii vehiculelor au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasager, persoane adiacente parcursului etc).
(7) Compartimentul dedicat conducătorului mijlocului de transport va fi separat de spațiul destinat transportului pasagerilor, iar ușa vehiculului din dreptul acestuia va fi blocată.
(8) Pentru microbuzele care efectuează curse de transport intraurban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.
(9) Fluxul de acces în mijloacele de transport în comun va fi dirijat prin lipirea de afișe cu semnul urcare / coborâre / interzis.
(10) Stațiile de tramvai și autobuze vor fi marcate cu însemne (marcaje cu vopsea) în vederea păstrării distanțării sociale.
(11) Angajații Companiei de Transport Public Iași, echipați cu vizieră, mască, mănuși, vestă reflectorizantă și ecuson, vor monitoriza în 45 de stații temperatura călătorilor care urmează să se urce în mijloacele de transport. Accesul călătorilor a căror temperatură depășește 37,3 grade Celsius este interzis.
Cele 45 de puncte de verificare a temperaturii călătorilor vor fi în stațiile Ateneu, Baza 3, Bicaz, Blocuri Cetățuia, Blocuri Ciurea, Blocuri Păcurari, CUG 1, Canta, Casa Sindicatelor, Cimitirul Evreiesc, Dancu, Dr. Savini, Familial, Frigorifer, Gară, Minerva, Mircea Cel Bătrân, Moara 1 Mai Canta, Moara 1 Mai Păcurari, Palatul Culturii, Piața ACB, Piața Independenței, Piața Nicolina, Piața Unirii, Pod Metalurgie, Pod Nicolina, Podu de Piatră, Podu Roș 1, Podu Roș 2, Podu Roș 3, Policlinica Recuperare, Sala Polivalentă, Sg. Grigore Ioan, Bacinschi, Târgu Cucu 1, Târgu Cucu 2, Tătărași Nord, Tătărași Sud, Tehnopolis, Țesătura, Triumf, Tudor Nicolae, Tudor Vladimirescu, Universitate și Zimbru.
În stațiile propuse se va lucra în două schimburi, între orele 6.00 și 14.00, respectiv 14.00 și 22.00. În funcție de fluxul călătorilor aceste puncte pot fi modificate.
(12) Pentru a evita aglomerația și expunerea la riscul de infectare, persoanele care beneficiază de gratuitate și persoanele cu vârsta peste 65 de ani e recomandat să utilizeze transportul public după ora 8.30.